Actualitate
Trei vitezomani prinşi cu 200 de kilometri la oră, în doar 30 de minute, pe Autostrada Transilvania
Trei şoferi care au condus cu viteze de circa 200 de kilometri la oră pe Autostrada Transilvania, Turda – Borş, au fost depistaţi de poliţişti astăzi, în mai puţin de jumătate de oră, sâmbătă dimineaţă.
Toţi trei au fost sancţionaţi cu câte o amendă de peste 1.300 de lei şi permisul de conducere suspendat timp de 90 de zile.
Filtrul poliţiştilor a fost instituit în cadrul unei acţiuni la nivel naţional, în care în doar câteva ore 13 şoferi au fost depistaţi cu viteze excesive pe autostrăzi.
La ora 10,11, poliţiştii au depistat, pe Autostrada A3 Turda - Borş, la km 12, un tânăr de 24 de ani, din judeţul Bihor, rulând cu 201 km/h, transmite Agerpres. La puţin mai bine de 20 de minute distanţă, mai exact la 10.34, a fost oprit un alt şofer care conducea cu 201 km/h, pentru ca peste alte patru minute, la 10.38, poliţiştii au depistat un alt tânăr de 23 de ani, din Cluj, în timp ce rula cu 199 km/h.
De precizat că vitezele depistate pe Autostrada Transilvania sunt cele mai mari din cadrul raziei efectuate de Poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliţiei Române.
Cei în cauză au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi de câte 1.305 lei, totodată fiindu-le reţinute permisele de conducere pentru 90 de zile, precizează sursa citată.